luni, 28 ianuarie 2013

Impresii


Participanții la proiect:


  • Vlăducă Bogdan- Coordonator si Creeator Website
  • Vișan Dragoș- Realizator Arta Grafica si Design 
  •  Matei Vlad- Expert IT 
  • Voinescu Iulian- Entertainer 
  • Alexe Dan- Sponsor financiar :)
Consider că această activitate a adus numeroase beneficii, îmbogățindu-ne cunoștințele generale și învățându-ne să lucrăm ca o echipă.

Mediul principal de colaborare a fost cel online deoarece s-a dovedit cel mai rapid și de încredere mod de a transmite informații.


În concluzie, acest proiect a fost o perfectă oportunitate de a învăța să muncim ca o echipă și s-a dovedit o acțiune minunată pentru noi toți.


"Just Smile!"




Accidente nucleare

Accidentul nuclear se consideră a fi evenimentul care afectează instalaţia nucleară şi provoacă
iradierea sau contaminarea populaţiei şi mediului înconjurător peste limitele maxime admise.
Instalaţiile şi activităţile care sunt luate în considerare ca sursă de accident nuclear sunt:
  • reactoarele nucleare energetice şi de cercetare
  • instalaţiile din ciclul de producere a combustibilului nuclear
  • instalaţiile de tratare a deşeurilor radioactive
  • transportul şi depozitarea combustibililor nucleari sau a deşeurilor radioactivă
  • producerea, utilizarea, depozitarea, stocarea şi transportul radioizotopilor folosiţi în agricultură, industrie, medicină, precum şi în scopuri ştiinţifice şi de cercetare
  • utilizarea radioizotopilor pentru producerea de energie în obiecte spaţiale
Centralele nucleare electrice având în structură reactoare nucleare de putere (500 – 1000 MW)
constituie pericolele cele mai grave pentru contaminarea mediului înconjurător şi iradierea populaţiei.

Gradele de alarmare:

Gradul unu - Alerta / Urgenta pe Centrala

Aceasta situatie apare atunci cand la centrala are loc un incident care se limiteaza la o zona a instalatiei/centralei. Personalul centralei intreprinde actiunile necesare pentru aducerea instalatiei in stare sigura si pentru lichidarea urmarilor incidentului. Conducerea centralei instiinteaza autoritatile locale, judetene si nationale. Nu exista nici un pericol pentru populatie.

Gradul doi – Alerta in Exterior

Alerta in exterior se declara atunci cand exista posibilitatea unei emisii accidentale de material radioactiv in exteriorul centralei, dar nu este necesar sa fie luate masuri imediate de protectie a populatiei.

Personalul centralei va desfasura activitatile prevazute in planul de interventie al centralei. Conducerea centralei notifica prompt autoritatile locale, judetene si nationale si le transmite periodic informatii despre starea centralei, conditiile incidentului si prognozele radiologice. Autoritatile locale, judetene si nationale vor intra in stare de alarmare. Nu exista pericol imediat pentru populatie.

Gradul trei - Urgenta in Exterior

Urgenta in exterior este o situatie in care este posibil sa apara o emisie de material radioactiv care impune luarea unor masuri de protectie pentru populatie. Conducerea centralei va anunta imediat autoritatile locale, judetene si nationale, furnizandu-le informatii exacte despre starea centralei, conditiile accidentului si prognoza radiologica (evaluarea dozelor care pot fi primite de populatie) si face recomandari privind masurile de protectie pentru populatie. Autoritatile publice vor actiona conform planurilor proprii de interventie, activand fortele din subordine. Populatia va fi instiintata si va primi instructiuni in privinta masurilor de protectie pe care trebuie sa le intreprinda.

Accidente nucleare faimoase:

1) Idaho, Statele Unite

Centrala Nationala de Testare a Reactoarelor

Anul accidentului: 1961

Rating INES: 4

A fost unul din primele accidente nucleare si s-a produs in urma contactului barelor de combustibil radioactiv de la unul din reactoarele testate cu lichidul din sistemul de racire. Explozia rezultata a dus la moartea a trei angajati.

2) Jaslovske Bohunice, Slovacia

Anul accidentului: 1977

Rating INES: 4

Cel mai vechi reactor al centralei nucleare slovace era dotat cu un reactor sovietic netestat. Acesta a avut numeroase probleme care au dus la 30 de opriri neprogramate in primii ani de folosinta.

Cu un an inainte, in 1976, doi muncitori au murit in urma unei defectiuni la sistemul de racire cu dioxid de carbon.

In 1977, in urma unei erori umane din timpul schimbarii barelor de uraniu reactorul a fost pe punctul de a se supraincalzi.

3) Tomsk 7, Rusia

Anul accidentului: 1993

Rating INES: 4

In timpul operatiunii de curatare a unui rezervor de la fabrica de reprocesare a plutoniului, acidul nitric folosit a reactionat cu reziduurile de plutoniu.

Explozia produsa a eliberat un nor radioactiv in mediul inconjurator.

4) Tokaimura, Japonia

Anul accidentului: 1999

Rating INES: 4

Fabrica Tokaimura procesa uraniul folosit de centralele nucleare din Japonia. Accidentul a fost cauzat de muncitorii slab pregatiti care au amestecat oxid de uraniu cu acid nitric intr-o concentratie de sapte ori mai mare decat cea prevazuta.

Amestecul a declansat o reactie in lant care a dus la depasirea nivelului critic de radiatii si la moartea a doi muncitori.

5) Fukushima, Japonia

Anul accidentului: 2011

Rating INES: 4

Centrala nucleara Daiichi este printre cele mai mari din lume, cu sase reactoare nucleare.

Dupa cutremurul din martie 2011, penele de curent au cauzat oprirea pompelor de racire ale reactoarelor, fapt ce a provocat depasirea nivelului critic de temperatura si ulterior producerea de explozii la patru din cele sase reactoare.

6) Chalk River, Canada

Anul accidentului: 1952

Rating INES: 5

Accidentul din 1952 a fost cauzat de o supratensiune la reteaua electrica care a dus la pierderi in sistemul de racire. Din cauza unor deficiente mecanice la sistemul de control si al erorilor umane s-au produs explozii de hidrogen ce au determinat topirea reactoarelor.

Laboratoarele acestor fabrici situate in regiunea Ontario furnizeaza o treime din necesarul mondial de radioizotopi.

7) Windscale Pile, Marea Britanie

Anul accidentului: 1957

Rating INES: 5

Incendiul de la Windscale a fost cel mai mare dezastru nuclear din Marea Britanie. Se estimeaza ca cel putin 200 de persoane s-au imbolnavit de cancer din cauza materialului radioactiv eliberat.

Numarul real al victimelor nu este cunoscut pentru ca guvernul britanic a incercat sa ascunda si sa minimalizeze efectele incendiului.

8) Three Mile Island, USA

Anul accidentului: 1979

Rating INES: 5

Evenimentul este considerat a fi cel mai mare accident din istoria centralelor nucleare comerciale din Statele Unite.

Acesta a fost cauzat de o valva defecta care a dus la supraincalzirea reactorului si la pierderi de gaze radioactive.


9) Kyshtym, Rusia

Anul accidentului: 1957

Rating INES: 6

La una dintre fabricile care se ocupa cu procesarea reziduurilor, sistemul de racire de la un container cu 80 de tone de deseuri s-a defectat.

Radioactivitatea a dus la incalzirea deseurilor care a cauzat explozia containerului. Astfel. aproximativ 270.000 de persoane au fost expuse la nivele ridicate de radiatii.

10) Cernobil, Ucraina

Anul accidentului: 1986

Rating INES: 7

Ca dimensiune, dezastrul de la Cernobil a fost de patru ori mai mare decat cel de la Kyshtym.

Totul a pornit de la o procedura experimentala de inchidere a reactorului. Greselile angajatilor au dus la explozia reactorului, incendiul ridicand in atmosfera cantitati substantiale de produse radioctive.

Peste 335.000 de oameni au trebuit sa fie evacuati, iar norul radioactiv s-a raspandit in toata Europa


Cum te aperi de radiatiile nucleare

MĂSURI CE SE EXECUTĂ ÎN CAZ DE ACCIDENT NUCLEAR ŞI URGENŢĂ RADIOLOGICĂ

Din punct de vedere al urgenţelor nucleare acestea pot fi clasificate în următoarele categorii:

- evenimente minore : ex. accidente industriale, medicale, rutiere şi incendii În care sunt implicate surse radioactive, pierderea de surse sau trafic illicit cu surse de radiaţii;

- accidente la instalaţii situate în afara graniţelor dar cu efect transfrontier sau instalaţii aflate pe teritoriul ţării;

- căderi de sateliţi cu alimentare nucleară;

- accidente În care sunt implicate arme nucleare sau atacuri cu arme nucleare;

- atacuri teroriste sau ameninţări privind utilizarea dispozitivelor explosive cu conţinut de material nuclear sau radioactiv.

PROTECŢIA ŞI PROCEDURI COMPORTAMENTALE

În funcţie de tipul stării de urgenţă (urgenţă în exteriorul amplasamentului sau urgenţă generală) autorităţile locale vor activa planul de intervenţie în caz de accident nuclear. Măsurile de protecţie care se întreprind în asemenea situaţii sunt:

- adăpostirea;

- evacuarea;

- administrarea de iodură de potasiu.


Adăpostirea Populaţiei

Nu încercaţi să mergeţi la şcoală pentru a vă lua copiii. Personalul autorizat va avea grijă de ei;

Nu folosiţi telefonul dacă nu este absolut necesar. Lăsaţi liniile libere pentru utilizarea acestora de către autorităţi;

Rămâneţi în casă sau la subsol (pivniţă) până la primirea altor instrucţiuni. Dacă trebuie să ieşiţi din casă datorită unor motive bine întemeiate, purtaţi un echipament de protecţie de tipul: salopetă, căciulă, mănuşi şi bocanci sau cizme;

Reveniţi cât mai repede posibil, spălaţi-vă imediat folosind o sursă de apă curentă (duş), iar echipamentul de protecţie dezbrăcaţi-l înainte de intrarea în casă (pivniţă), Împachetaţi-l şi închideţi-l în saci de plastic;

Se interzice consumul legumelor din grădinile afectate, a laptelui produs în această zonă sau al oricăror alimente, care au fost expuse sau neîmpachetate pe durata stării de urgenţă;

Dacă alarma de urgenţă nucleară v-a surprins în exterior, odată ajunşi la adăpost, scoateţi-vă hainele şi închideţi-le în saci de plastic. Curăţaţi-vă părul şi corpul prin spălare, utilizând sursa de apă curentă.

Sunteţi rugaţi să:

- rămâneţi calmi;

- adăpostiţi membrii familiei dumneavoastră ;

- adăpostiţi animalele ;

- închideţi ferestrele şi uşile, încercând ermetizarea acestora cu material din casă (bandă adezivă, bandă izolare, cârpe etc.) ;

- comutaţi televizoarele sau aparatele de radio pe posturile desemnate să transmită informaţii urgente şi ascultaţi instrucţiunile transmise;

- închideţi aragazul şi maşina de gătit sau stingeţi focul din sobă, dacă este cazul ;

- Închideţi gurile de aerisire, instalaţiile de ventilaţie sau de climatizare;

- protejaţi, pe cât este posibil, hrana şi apa din exteriorul locuinţelor prin acoperirea cu o prelată, folie de plastic etc.

Adăpostirea Animalelor

Asiguraţi locurile care pot prezenta un adăpost şi adăpostiţi toate animalele aflate în locuri deschise (vitele de la păşune, găinile din curte etc.);

Asiguraţi hrana şi apa pentru aceste animale din surse care au fost protejate;

Reduceţi cât mai mult posibil aerisirea adăpostului de animale ;

Evacuarea

Există posibilitatea să primiţi mesaje să evacuaţi zona în care vă găsiţi. Toate informaţiile necesare pentru evacuare vor fi transmise la radio şi TV sau vor fi anunţate prin sistemul de amplificare al maşinilor de Poliţie şi ale structurilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă; Părăsiţi locuinţele sau locurile de muncă şi deplasaţi-vă la locul de îmbarcare. Veţi avea timp mai mult dec‚t suficient pentru a vă împacheta articolele importante, să închideţi aparatele electrice, să vă ocupaţi de animale, să închideţi locuinţa şi să părăsiţi zona.

Dacă vi se comunică să evacuaţi zona, aveţi grijă să împachetaţi următoarele:

- Articole de toaletă şi două rânduri de haine ;

- Medicamente prescrise şi alte medicamente necesare;

- Acte de identitate, bani, permisul de conducere etc.;

După aceea luaţi toate măsurile de prevedere obişnuite pentru o plecare de acasă de o zi.

Evacuarea se poate face :

1. cu automobilul personal, urmând următoarele reguli:

- urmaţi ruta cea mai cunoscută sau pe cea anunţată pe radio, spre unul din principalele Centre de Primire;

- de-a lungul traseului, echipajele de poliţie vă vor da instrucţiuni.

2. cu autobuze special desemnate:

- acestea se vor afla la puncte de îmbarcare anunţate prin megafoanele Poliţiei, ale Protecţiei Civile sau prin comunicate Radio-TV

Locurile unde se poate face evacuarea sunt :

- la prieteni sau rude. Dacă puteţi, deplasaţi-vă la prieteni sau membri ai familiei, care se află în afara zonei afectate;

- la Centrele de Primire. Centrele de Primire sunt special amenajate pentru a vă asigura hrana, adăpostul şi asistenţa medicală.

Pe perioada absenţei dumneavoastră, Poliţia vă va asigura securitatea locuinţei. În caz de urgenţă, controlul strict al circulaţiei este esenţial pentru o evacuare rapidă şi pentru asigurarea pazei locuinţei părăsite. Nimeni nu va fi Împiedicat să intre în zona de restricţie dacă doreşte să-şi întâlnească familia. În caz de urgenţă, reunirea familiei este prioritară. Oamenii bătrâni, cei care sunt bolnavi şi cei inapţi fizic pot avea nevoie de ajutor În cazul evacuării. Dacă sunteţi în această situaţie, agăţaţi la fereastră o bucată de pânză albă (cearşaf, cămaşă, prosop), care să fie vizibilă din stradă. Astfel, vecinii vor cunoaşte situaţia dumneavoastră şi vor anunţa responsabilii cu evacuarea zonei respective. Echipajele de Poliţie şi Protecţie Civilă vă vor acorda ajutorul la vederea acestui semn.


Administrarea de iodură de potasiu

Un mod de autoprotejare Împotriva iodului radioactiv este de a lua pastila de iodură de potasiu (KI). Pastila de KI este mult mai eficientă dacă este luată înaintea expunerii la iod radioactiv. În acest caz, pastila de KI poate asigura o reducere a dozei încasate cu 98%. Dacă este luată la 4 ore după expunerea la iod radioactiv, pastila vă asigură o reducere a dozei încasate cu 50%. Administrarea de pastile KI trebuie făcută În cazul unei urgenţe. Astfel de pastile vor fi disponibile şi la Centrul de Primire pentru a fi distribuite. Şcolile din localităţile din vecinătatea centralei nucleare vor avea cantităţi suficiente de pastille pentru copii. Personalul şcolilor va administra aceste pastile copiilor, atunci când va fi necesar. Pentru personalul care se găseşte în tranzit, acesta poate primi pastilele de la Centrul de Primire.

Mijloace improvizate de protecţie

Construirea unor mijloace simple utilizate pentru ieşirea din atmosfera contaminată :

1. Filtru cu cărbune: Dintr-un bidon de plastic cu volumul de 1 litru (spre exemplu cele folosite pentru sucurile din comerţ) prin introducerea de rondele de hârtie de filtru sau sugativă, rondele de pânză şi tifon, precum şi mangal mărunţit, în straturi succesive, se poate realiza un filtru cu rezultate foarte bune pentru protecţia respiratorie. Pentru utilizare, respiraţia se face numai pe gură, prin intermediul acestui dispozitiv.

2. Masca tip glugă: Gluga se confecţionează din pânză groasă, cu vizorul din folie de polietilenă cusut peste golul practicat în pânză, în dreptul ochilor. În dreptul nasului şi al gurii se face un buzunar, căruia, la partea superioară i se aplică o bucată de sârmă sau o bentiţă de tablă, cu care masca se va fixa pe nas după aplicarea pe faţă. Filtrul se realizează din 2-4 bucăţi de postav şi vată, cu grosimea de cca. 2 cm., care se coase în cruce şi diagonale, peste care se toarnă, funcţie de gazul toxic pentru care se face protecţia, una dintre soluţiile de mai jos. După umezire, filtrul se introduce în buzunarul practicat în mască.

Soluţii pentru stropit filtrul:

- Împotriva bioxidului de sulf : 50 g bicarbonat de sodiu În 100 ml. apă ;

- Împotriva clorului : 50 g tiosulfat de sodiu În 100 ml. apă ;

- Împotriva acidului cianhidric : 10 g sulfat de cupru (piatră v‚nătă) la 100 ml. apă;

- Împotriva hidrogenului sulfurat: 2 g cloramină la 100 ml apă;

- Împotriva amoniacului : 50 g acid tartric (sare de lăm‚ie) la 100 ml apă. Acidul tartric se poate înlocui cu zeama stoarsă de la 2-3 lămâi.

3. Mijloace improvizate din materiale aflate la îndemână

- dintr-un prosop înfăşurat pe lungime În interiorul căruia se introduce vată, se umezeşte şi se leagă la ceafă, peste gură şi nas - pentru protecţia căilor respiratorii;

- din feşe de tifon sau pânză suprapuse, între care se introduce vată sau tifon din abundenţă, se umezesc, se aplică peste nas şi gură şi se leagă la ceafă - pentru protecţia căilor respiratorii;

- ochelari de protecţie sau de vedere (În cazul celor ce folosesc usual ochelarii de vedere) pe ramele cărora se pune un brâu de vată – pentru protecţia ochilor;

- din pelerine de ploaie sau de pescar, din material de fâş sau plastic, din haine de piele sau pânză ţesută foarte des, din folii de polietilenă (folosite pentru ambalarea diverselor obiecte sau la solarii - pentru protecţia pielii.

- hainele se vor încheia până sub gât, se vor lega (strânge) cu sfoară sau elastic la manşete şi mâneci - pentru protecţia pielii;

- eşarfe, căciuli, şepci, prosoape peste care se pun folii sau pungi de plastic (dacă sunt disponibile) - pentru protecţia capului;

- cizme de cauciuc, cizme şold (de pescar), cizmuliţe, galoşi, şoşoni, bocanci de schi sau de iarnă, cizme şi ghete de piele sau de înlocuitori - pentru protecţia picioarelor. Peste încălţămintea care nu este din cauciuc se trag pungi de plastic sau se înfăşoară în folie de polietilenă.

- Mănuşi din cauciuc, menajere, de vopsit sau de piele - pentru protecţia mâinilor şi palmelor.

De reţinut ! Aceste mijloace nu oferă protecţie dacă se stă în atmosferă contaminată mai mult de 3 - 7 minute. De aceea, cea mai bună metodă de protecţie este părăsirea zonei contaminate. Mijloacele prezentate mai sus se pot folosi şi în cazul contaminării radioactive.

Radioactivitatea - mai mult de un secol de cunoastere

De la descoperirea de către Antoine Henri Becquerel a radioactivităţii în 1896 s-au împlinit anul trecut mai mult de 110 ani. De atunci până în zilele noastre cercetările oamenilor de ştiinţă au adus progrese remarcabile acestui domeniu al fizicii. Ca şi multe alte descoperiri ale omenirii, radioactivitatea a dus la obţinerea unor beneficii semnificative pentru dezvoltarea sa social-economică, în primul rând producţia de energie, datarea rocilor pentru descifrarea trecutului geologic, aplicaţii în medicină, biologie, agricultură, industrie etc., dar a dat naştere îngrijorării mondiale asupra consecinţelor îngrozitoare ale utilizării militare – bombardamentele din 1945 de la Hiroshima şi Nagasaki şi ale accidentelor survenite în funcţionarea centralelor nucleare sau din utilizarea energiei nucleare in alte domenii. Este totuşi suprinzător că astăzi, publicul larg din România cunoaşte prea puţin despre nivelul de radioactivitate la care este expus, despre diversele surse de iradiere, cât si despre efectele asupra sănătăţii, fiind astfel vulnerabil la semnalele de alarma, de multe ori false, trase de mass-media aflată în cautarea ei clasică de senzaţional.

1896 Descoperirea radioactivităţii de către Antoine Henri Becquerel.

Moştenind pasiunea şi materialele tatalui său pentru substanţele fluorescente şi fosforescente, Becquerel a ales sare (sulfat) de uraniu - K2UO2(SO4)2 pentru a studia impresiunile făcute de această substanţă asupra unei plăci cu emulsie fotografică, învelită în hârtie neagră.

Expusă la lumina soarelui şi pusă pe placa fotografică "substanţa fosforesecentă emite radiaţii care penetrau hârtia opacă faţă de lumină", aşa cum sunau concluziile sale.

Reluându-şi astfel experimentul, cercetătorul are "ghinionul" să se confrunte cu 3 zile de nori denşi deasupra Parisului şi pune la păstrat într-un sertar o nouă placă pregătită în mod similar. Pe 1 Martie, observă spre surpriza lui că imaginile cristalelor respectivei sări de uraniu erau la fel de clar impregnate pe placă, fără ca substanţa să fi absorbit energie de la soare. Radioactivitatea – emisia spontană de radiaţie de către un material a fost descoperită.

Câţiva ani mai tarziu, Becquerel demonstrează că radiaţia emisă de uraniu are unele caracteristici cu razele X, dar putând fi deviată într-un câmp magnetic, este constituită din particule încărcate electric.

1898 Descoperirea primelor elemente radioactive – Radiu şi Poloniu de către sotii Pierre şi Marie Curie.


Extrăgând prin reacţii chimice uraniul din minereul de uraniu, Marie Curie realizează faptul că substanţa reziduală este mai activă decat Uraniul pur, deci minereul conţine şi alte elemente care erau "radioactive" – termenul de radioactivitate fiind inventat de ea. Vor mai trebui încă 4 ani şi tone de minereu procesat, pentru izolarea unei cantităţi suficiente din fiecare element pentru a-i determina propietăţile chimice. La 10 decembrie in 1903, Academia de Şiinţe din Stockholm anunţa atribuirea premiului Nobel pentru Fizică jumătate lui Henri Becquerel şi jumătate soţilor Curie, pentru descoperirile referitoare la radioactivitate.


1919 Prima transformare artificială a atomilor de către lord Ernest Rutherford


Rutherford, întemeiatorul teoriilor privind structura planetară a atomului, a descoperit ecuaţia exponenţială a procesului de dezintegrare a elementelor radioactive. Bombardând intens nucleul de azot cu radiaţii alfa, el a obţinut oxigen, demonstrând astfel transformarea structurii nucleelor şi atomilor ân mod artificial.
1934 Descoperirea procesului de încetinire a neutronilor, care va face posibilă evidenţierea fisiunii atomilor de uraniu de către Enrico Fermi.
Cercetător italian recompensat cu Premiul Nobel în 1938, Fermi a demonstrat că în toate elementele bombardate cu neutroni au loc transformări ale nucleului. Prin încetinirea neutronilor descoperită de el, a fost posibilă descoperirea fisiunii nucleare (de către Hahn şi Strassmann), conducând la posibilitatea emiterii unor neutroni secundari şi a reacţiei în lant.
1942 Primul reactor nuclear.


În plin razboi mondial, Enrico Fermi construieşte prima "pilă atomica" în subsolul unui stadion din Chicago (Chicago Pile-1), formată din cărămizi-suporţi din grafit şi combustibil de uraniu.
1943 -1945 Construirea şi testarea primei bombe atomice la Los Alamos, din statul New Mexico – Statele Unite.
Oameni de ştiinţă din SUA, Canada şi Marea Britanie, lucrează timp de 2 ani la construcţia primei bombe atomice sub conducerea lui R. Oppenheimer. Proiectul reuşeşte cu efectuarea primului test – Trinity test – de detonare a unei bombe nucleare pe 16 Iulie 1945 în deşertul Almagordo (New Mexico).



1945, 6 August.Prima bombă atomică explodează deasupra Hiroshimei.


Se numea "Little Boy" şi era pe bază de uraniu îmbogăţit în uraniu 235. Ea a ucis direct un număr estimat de 80.000 oameni şi a distrus complet cca. 68% din clădirile oraşului. În lunile următoare alţi 60,000 japonezi au murit din cauza contaminării radioactive.


1945, 9 August. A doua bombă atomică explodează deasupra oraşului Nagasaki.


Se numea "Fat Man" si avea la bază plutoniul 239 şi a produs victime omeneşti şi distrugeri materiale comparabile cu explozia primei bombe nucleare.

1946 Înfiinţarea Comisiei pentru Energie Atomică a Naţiunilor Unite.

1946 În arhipelagul Marshall, au loc detonari ale unor bombe atomice: una în atmosferă, iar alta în submersie, în preajma atolului Bikini.

1949 Momentul 0 al cursei înarmărilor nucleare.
Are loc prima experienţa nucleară sovietică, undeva în Siberia, pornind parţial de la informaţii obţinute de spionii sovietici.

1951 Primul reactor nuclear
In luna decembrie a acestui an este produsă pentru prima oară electricitate din funcţionarea unui reactor nuclear, numit "Experimental Breeder Reactor" şi aflat în localitatea Arco din Idaho, Statele Unite.
1954 In iunie este pusă în funcţiune prima centrală nuclear-electrică la Obninsk, în URSS.
Aceasta producea 5 MW, suficient pentru nevoile a 2000 de gospodării.

1956, Octombrie Unitatea 1 de la Calder Hall din Anglia, este dată în funcţiune prima centrală nucleară operată în mod comercial.

1952 Marea Britanie detonează prima bombă atomică (bomba de tip A), iar SUA detonează prima bombă cu hidrogen (bomba de tip H), numită şi termonucleară.
Bomba cu hidrogen se bazează pe fuziunea nucleelor de hidrogen şi este de cca 1000 de ori mai puternică decât bomba A, explozia acesteia în arhipelagul Eniwetok ducând la dispariţia întregii insule.


1954 Este creeat primul submarin nuclear, Nautillus.

1960 Franţa detonează prima bombă atomică (bomba de tip A).

1962 SUA testează prima bombă cu neutroni.
Aceasta, odată detonată, distruge tot ce este viu, lasând intact materialul inamic (armament, cladiri etc). Este considerată bombă tactică.

Acordarea ajutorului medical în accidentele cu contaminare radioactivă


Evaluarea contaminării externe a pielii se face cu contaminometrul/dozimetrul portabil sau prin ştergerea locului presupus contaminat cu ajutorul unor tampoane de vată sau tifon înmuitae în alcool medicinal cu care se şterge locul şi care apoi se măsoară la o instalaţie dozimetrică. Dacă valorile măsurate se situează cu mult peste cele ale fondului natural de iradiere, atunci zona măsurată este considerată contaminată radioactiv.

Decontaminarea pielii sau a rănilor uşoare se poate face prin spălarea zonei cu apă şi săpun, la temperatura corpului, până când controlul dozimetric arată valori reduse. Aceste spălări, dar cu apă sau ser fiziologic, se pot face şi la nivelul gurii, nasului şi eventual al ochilor. Cu cât cantitatea de radionuclid de la aceste porţi de intrare este mai mică, cu atât va pătrunde mai puţin radionuclid în organism.

Evaluarea contaminării interne se face direct prin măsurarea radioactivităţii organismului (metoda contorizării întregului corp) sau a unor produse de excreţie (urină, fecale) sau indirect prin măsurarea radioactivităţii aerului, apei de consum sau a alimentelor. Metoda evaluării indirecte a contaminării omului presupune monitorizarea continuă a factorilor de mediu, a apei şi alimentelor, ceea ce presupune posibilitatea evitării contaminării a numeroase persoane după un accident nuclear.

In contaminarea internă, primul ajutor constă în administrarea unor substanţe decontaminante digestive, mai ales când radionuclizii se află în tractul gastrointestinal.

 Principalele substanţe cu acţiune decontaminantă sunt: pansamentele gastrice de tipul fosfatului de aluminiu, sulfatul de magneziu, hidroxidului de aluminiu (antidoţi ai stronţiului, radiului, fierului, bariului etc.), ferocianura ferică, numită şi albastru de Berlin (antidot al cesiului). Substanţele decontaminante enumerate reduc absorţia intestinală, fixează radionuclizii prin adsorbţie, schimb ionic sau formare de compuşi metalici insolubili, eliminarea radionuclizilor realizânsu-se prin fecale. Depunerea unor radionuclizi în organele de elecţie poate fi redusă prin saturarea sângelui cu compuşii stabili ai izotopului radioactiv, cum este cazul reducerii fixării în tiroidă a iodului radioactiv prin administrare de iod stabil sau consumarea de cantităţi mari de apă pentru reducerea hidrogenului 3 din organism.

 Administrarea decontaminaţilor (mai puţin a iodului stabil), alături de administrarea unor decorporatori împotriva plutoniului, cât şi a unor medicamente, se face numai în clinici de specialitate sub control medical, ceea ce presupune transportarea de urgenţă a persoanei contaminate la cea mai apropiată formaţiune medicală specializată.

Acordarea primului ajutor în caz de contaminare radioactivă după un accident nuclear sau în laboratoarele în care se lucrează cu soluţii radioactive, presupune existenţa unor truse medicale cu instrucţiuni de decontaminare, inclusiv cu antidoţi ai principalilor radionuclizi cu importanţă radiobiologică mare pentru om (iod, cesiu, stronţiu etc.).
Alte măsuri practice

Oamenii se pot proteja împotriva radiaţiilor prin păstrarea distanţei faţă de sursă, combinată, sau nu, cu ecranarea faţă de aceasta, astfel încât nivelul radiaţiilor să scadă pe măsură ce ne îndepărtăm de sursă. Ne putem proteja prin limitarea la maxim a timpului petrecut în apropierea unei surse. Dacă radionuclizii ajung în organism – de exemplu prin respirarea aerului contaminat sau prin consumul de apă şi alimentele care conţin radionuclizi – doza nu poate fi redusă prin nici una din aceste măsuri. În consecinţă, principala modalitate de a controla acest tip de expunere la radiaţii constă în prevenirea ingerării sau inhalării de radionuclizi. Prevenirea eliberării radionuclizilor în aer, apă şi alimente, (acestea sunt căile de pătrundere în organism) acoperă un spectru larg de măsuri, începând cu controlul şi monitorizarea emisiilor de "rutină" de radionuclizi în mediu şi ajungând bineînteles până la prevenirea accidentelor din industria nucleară.

Dacă radionuclizii sau sursa de radiaţii se află într-un loc bine definit – de exemplu în sol sau într-un container – oamenii se pot proteja prin blocarea radiaţiilor. Această formă de protecţie se numeşte ecranare, iar tipul şi grosimea materialului de ecranare depind de tipul şi de intensitatea radiaţiei. Pentru radiaţii foarte intense, provenind dintr-o staţie nucleară sau dintr-un container în care se transportă combustibil nuclear uzat, ecranarea poate consta în câţiva metri de ciment sau zeci de centimetri de oţel sau câţiva centimetri de plumb.

Principii internaţionale

Datorită faptului că se presupune că orice doză de radiaţii generează anumite riscuri şi fiindcă întotdeauna există un anumit nivel de radiaţii de fond în natură, nu este posibil să eliminăm toate riscurile asociate cu aceste radiaţii. Pentru a menţine acest risc la un nivel cât mai scăzut, permiţând, în acelaşi timp, utilizarea benefică a radiaţiilor şi a materialelor radioactive, au fost elaborate o serie de principii de protecţie pentru acele activităţi care conduc la creşterea dozelor încasate de oameni:
Aceste activităţi trebuie desfăşurate numai dacă efectele pozitive le depăşesc pe cele negative, adică în cazul în care beneficiile rezultate din aceste practici vor fi mai mari decât riscurile generate;
Riscurile de radiaţii – dintr-o anumită activitate– nu trebuie să depăşească limitele specificate;
Chiar şi sub aceste limite, riscurile de radiaţii trebuie menţinute la cel mai scăzut nivel rezonabil posibil - ALARA (din engleză As Low As Reasonably Achievable), adică trebuie luate măsuri pentru a reduce riscurile cât mai mult, cu excepţia cazului în care acestea sunt prea costisitoare sau dificile în comparaţie cu posibila reducere a dozei.

Limite

Pentru acele surse de radiaţii care pot fi controlate, există limite pentru dozele pe care populaţia le poate primi.

Un individ nu trebuie să primească mai mult de 1 milisivert pe an de la toate unităţile nucleare şi de la alte activităţi generatoare de radiaţii. Acest lucru nu include dozele primite de o persoană din sursele naturale de radiaţii sau în scopuri medicale.

Un lucrător care lucrează cu radiaţii nu trebuie să primească mai mult de 20 mSv pe an din activitatea respectivă. Există restricţii speciale referitoare la femeile însărcinate care lucrează cu radiaţii, pentru a garanta protecţia fătului.

Trebuie menţionat faptul că acestea sunt limite superioare, însă nu este suficient să ne limităm la conformarea la aceste limite. Dozele trebuie menţinute la o valoare cât mai joasă posibil în limite rezonabile, ceea ce de regulă înseamnă că sunt cu mult sub aceste limite. De fapt, numai un număr limitat de persoane, care trăiesc în apropierea facilităţii respective pot primi doze aproape de limitele prevăzute pentru populaţie, însă pentru majoritatea oamenilor dozele de la acele facilităţi vor fi mult mai reduse. Şi majoritatea lucrătorilor din industria nucleară nu primesc mai mult de câţiva mSv pe an, iar lucrătorii din alte domenii – cum ar fi personalul de pe liniile aeriene sau personalul medical – primesc doze similare în activitatea lor profesională.

Masuri de protectie personale

Un costum de protecție (HAZMAT) este o haină impermeabilă care acoperă tot corpul, purtata ca protecție impotriva materialelor periculoase. Acesta este un tip de echipament individual de protecție. Un costum de protecție este, în general combinat cu aparate respiratorii pentru ca sa poata fi folosit si de către pompieri, personalul de urgență care trebuie să răspundă unor scurgeri toxice, cercetători, specialiști în curățenia instalațiilor contaminate, sau lucrători în medii toxice. Acesta poate fi folosit pentru protectia impotriva:

  • Agenților chimici prin utilizarea de materiale de barieră corespunzătoare cum ar fi teflon, PVC sau cauciuc și Tyvek
  • Agenți nucleari eventual prin radiație de ecranare în garnitură, dar mai important, prin prevenirea contactului direct cu sau inhalarea de particule radioactive sau de gaze
  • Agenți biologici prin intermediul sistemelor închise complet - de multe ori la suprapresiune pentru a preveni contaminarea, chiar dacă costumul este deteriorat, sau cu ajutorul mastilor de gaze cu reglaj electric de purificare a aerului cu hote complete și costume de protecție pentru a preveni expunerea  
  • Foc / temperaturi ridicate de obicei, printr-o combinație de izolare și materiale reflectorizante, care reduce efectele.
Lucrul într-un costum de protecție este foarte asiduu, deoarece costumele tind să fie mai puțin flexibile decât articolele de îmbrăcăminte de lucru convenționale. Cu excepția versiunilor de laborator, costumele de protecție pot fi fierbinti și slab ventilate. De aceea, utilizarea este de obicei limitată la durate scurte de până la 2 ore, în funcție de dificultatea muncii. Un tip de costume, este limitat de alimentarea cu aer la aproximativ 15-20 de minute de lucru.

Costumele ce pot fi calificate pentru impotriva radiatiilor X trebuiesc sa se incadreze la standardele unui costum de nivel A. Nivelul A este cel mai ridicat nivel de protectie impotriva gazelor, vaporilor si particulelor ce consista dintr-un costum complet incapsulat cu o masca respiratorie si cilindru de evacuare. Purtatorul trebuie sa poarte si cizme ranforsate cu otel si manusi rezistente impotriva substantelor chimice. Aparatul respirator este atasat inauntrul costumului. Inauntru se mai poate regasi o statie radio de emisie-receptie in cazul operatiunilor coordonate din exterior.


Scurta prezentare a razelor X



Radiatiile X sunt de natura electromagnetica, deosebindu-se de lumina prin lungimea de unda mai mica. Radiatiile electromagnetice sunt produse prin oscilatia sau acceleratia unei sarcini electrice.Undele electromagnetice au atat componente electrice cat si magnetice. Gama radiatiilor electromagnetice este foarte larga: unde cu frecventa foarte inalta si lungime mica sau frecventa foarte joasa si lungime mare. Lumina vizibila constituie numai o parte din spectrul undelor electromagnetice. In ordine descrescatoare de frecventa, spectrul undelor electromagnetice se compune din: radiatii gama, radiatii X, radiatii ultraviolete, lumina vizibila, radiatii infrarosii, microunde si unde radio. Undele electromagnetice nu au nevoie de mediu pentru a se transmite. Astfel, lumina si undele radio pot circula in spatial interplanetar si interstelar, la soare si stele, pana la Pamant. Indiferent de frecventa si lungimea de unda, undele electromagnetice au o viteza de 299.792km/s in vid. Lungimea si frecventa undeleor electromagnetice sunt importante in determinarea efectului termic, al vizibilitatii, al penetrarii si a altor caracteristici. Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu lungime de unda mai scurta decat a luminii si rezulta prin bombardarea unei tinte de tungsten cu electroni cu viteza mare. Au fost descoperite intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhem Conrad Roentgen, in timp ce facea experimente de descarcari electrice in tuburi vidate, respectiv el a observat ca din locul unde razele catodice cadeau pe sticla tubului razbeau in exterior raze cu insusiri deosebite; aceste raze strabateau corpurile, impresionau placutele fotografice, etc. El le-a numit raze X deoarece natura lor era necunoscuta. Ulterior au fost numite raze (radiatii) Roentgen, in cinstea fizicianului care le-a descoperit.
Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect proportionala cu lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat puterea de penetrare este mai mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea de radiatii moi. Razele mai scurte , apropiate de radiatiile gama, se numesc raze x dure. Radiatiile X se produc cand electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O mare parte din energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma in raze x, producand modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului. Radiatia emisa nu este monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de unda. Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes. Cu un tub de sticla partial vidat, continand doi electrozi prin care trece curent electric. Ca rezultat al ionizarii, ionii pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod. Acesti electroni, sub forma unui fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai tubului si rezulta razele X. Acest tub produce numai raze X moi, cu energie scazuta.
Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea fasciculului de electroni pe o tinta din metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu lungimi de unda mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului din tub. Urmatoarea imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin inventarea tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni prin incalzire cu un curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu ioni, ca in cazurile precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin aplicarea unui current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade lungimea de unda a radiatiei. Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 – 1962), laureat al Premiului Nobel, prin studiile sale a descoperit asa numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa demonstreaza ca lungimile de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le formeaza se ciocnesc de electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor X.
Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina. Absorbtia radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea atomica este mai mica, materialul este mai usor patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu greutate atomica mai mare decat carnea, absorb in mai mare masura radiatiile si apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai usoare. Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea material, structura obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta tehnica se numeste fluoroscopie. Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de unda. Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu energia lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X. Cand razele X trec printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric proportional cu energia fasciculului incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor. Alte proprietati: difractia, efectul fotoelectric, efectul Compton si altele. Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii cuantice. Ca mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental teoria cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au structura cristalina, dar o structura moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se poate stabili marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot identifica elementele chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie, mineralogie, metalurgie si biologie, razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si Caesium 137.
De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si se elimina defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor lucrari de arta sau la restaurarea unor picturi. In medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat, tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey Hounsfield si a fost pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.